Vești bune despre vreme. Ce anunță meteorologii în weekend

vremeaSfârşitul de săptămână ne va oferi o vreme caldă, cu temperaturi, în unele regiuni, de peste 10 grade. În unele zone, zilele vor debuta cu ceaţă, dar apoi soarele va domina cerul.
Vineri, în regiunile vestice şi sud-vestice vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă  decât în mod obişnuit  în a doua jumătate a lunii februarie, cu cer variabil. În restul ţării, vor fi înnorări si pe pe arii restrânse  precipitaţii slabe, mixte. Dimineaţa, izolat, în zonele joase va fi ceaţă, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane.  Regimul termic  va fi caracterizat de valori normale pentru  această dată, cu maxime cuprinse între 1 grad Celsius în estul Transilvaniei şi 10 grade în sud-vest.

Vremea în București. Vineri, cerul va avea înnorări, dar şansele de precipitaţii vor fi reduse.  Vântul nu pune probleme, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de  5 grade.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea se va încălzi în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare si posibile precipitaţii slabe, mai ales burniţe izolat în regiunile estice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4  grade Celsius, izolat în regiunile estice, şi 12 grade Celsius în Dealurile de Vest. Dimineaţa, izolat, va fi ceaţă, în zonele joase.

VREMEA IN BUCURESTI. Sâmbătă, vremea este uşor mai caldă decât în mod normal, cerul va fi variabil şi vor fi ceva condiţii de ceaţă dimineaţa. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade.

like facebookPROGNOZA METEO. Duminică, vremea se va menţine caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată calendaristică în Câmpia şi Dealurile de Vest. Treptat, înnorările se accentuează în toate regiunile, iar începând cu orele serii, dinspre sud-vest, aria precipitaţiilor se va extinde cuprinzând majoritatea regiunilor. Vor fi ploi, exceptând zona montană unde cu caracter local se vor semnala precipitaţii mixte. Cu totul izolat, se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă. Vântul va sufla cu intensificări în sud şi în est, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4  grade Celsius în Moldova şi 13 grade in vest.

VREMEA IN BUCURESTI. Duminică, norii acoperă treptat cerul, iar seara, dar mai ales în noaptea de duminică spre luni, va ploua temporar. Valorile de temperatură rămân peste cele  normale în această perioadă a anului, cu maxime de 7…8 grade.

PROGNOZA METEO. Săptămâna viitoare debutează cu vreme închisă, dar caldă pentru această perioadă din an. Înnorările vor persista, iar precipitaţiile, slabe cantitativ, temporar se vor mai semnala îndeosebi în prima parte a intervalului în regiunile extracarpatice şi cu caracter local la munte. Vor fi ploi, exceptând zona montană, unde vor fi lapoviţe şi trecător ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade. De marţi până vineri vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal, iar cu caracter temporar în majoritatea regiunilor se vor semnala precipitaţii slabe.

Sursa: RTV.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *