Loteria bonurilor fiscale. Ce sunt obligați să facă comercianţii de la 1 martie

bon fiscalDe la 1 martie, comercianţii sunt obligaţi să afişeze la vedere un anunţ al Ministerului Finanţelor în care clienţilor li se atrage atenţia că au obligaţia de a cere bon fiscal, dar şi că pot pleca fără să plătească, dacă vânzătorul refuză să îl dea. Și restaurantele trebuie să treacă pe prima pagină a meniului acelaşi anunţ.
Începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici care au obligația, potrivit legii, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale afișează anunțul la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în așa fel încât să fie vizibil clienților, se arată într-un proiect publicat pe pagina Ministerului Finanţelor Publice.

Operatorii economici care desfășoară activități comerciale în unități de tip restaurant, bar, discotecă, club și altele asemenea, asigură informarea clienților și prin tipărirea anunțului de atenționare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziția acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienților, aceștia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunțul de atenționare.

Cumparatorii pot reclama comercianții care nu emit bon fiscal la numărul de telefon 0800.800.085 pus la dispozitie de Fisc, care va fi afișat obligatoriu în magazine de la 1 martie. Apelul este gratuit.
anunt bonuri fiscaleToate firmele care încasează, integral sau parţial, cu numerar, carduri de credit/debit sau substitute de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a serviciilor prestate direct către populaţie sunt obligate să utilizeze aparate de marcat electronice, care vor fi conectate la ANAF, potrivit unei Ordonanţe de Guvern aprobată la finalul anului 2014. Actul normativ se va implementa, însă, treptat, până în noiembrie 2016 şi urmăreşte diminuarea drastică a evaziunii fiscale.

Sursa:RomâniaTv.net

One thought on “Loteria bonurilor fiscale. Ce sunt obligați să facă comercianţii de la 1 martie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *