Președintele CJ vrea pensiune la Lacul cu nuferi. Vezi ce vrea să mai facă în zonă!

lacul cu nuferiPreședintele Consiliului Județean vrea ca Lacul cu nuferi din Ipotești să devină un punct turistic strategic pentru județul Botoșani. El a anunțat că în afara fondurilor care au fost direcționate din bugetul județean pentru o primă amenajare și curățare a lacului, se va încerca o amenajare mai complexă prin accesarea de fonduri europene. Țurcanu vrea ca în zonă să fie ridicată și o pensiune cu locuri de cazare.

Noi acum face o amenajare pe termen scurt, dar pe termen lung vrem un proiect serios cu cazare, cu lac iluminat pe timp de noapte, să vină turiști și din țară și din străinătate. A fost un proiect în 2005 făcut de fostul președinte Conțac,  în ceea ce privește lacul cu nuferi. Proiectul avea atunci o valoare de 2 milioane euro”, a spus Țurcanu.

like facebookConsiliul Județean a alocat anul acesta 30.000 euro pentru curățarea lacului, montarea unor bănci și foișoare, refacerea podului și construcția unui observator. Șeful CJ vrea să ducă în zonă și gaz metan. El a spus că va intra într-un parteneriat cu Primăria Mihai Eminescu.

”Proiectul are 65% din aprobări pentru gaz în comuna Mihai Eminescu. Vrem să ducem gazul la lac și la Memorialul Ipotești. Vrem să intrăm și noi în acest program, pentru că nu poți să construiești acolo un proiect mare fără să ai gaz. Investiția o va face Primăria Mihai Eminescu. Vom avea și noi o contribuție”, a adăugat Țurcanu.

One thought on “Președintele CJ vrea pensiune la Lacul cu nuferi. Vezi ce vrea să mai facă în zonă!

  1. Cred ca ideea presedintelui Turcanu contine multa prostie. De ce sa faci pensiune in zona Lacului cu nuferi, cind pensiunea existenta la Memorialul Ipotesti nu functioneaza conform legilor.? Aceasta are deja un numar suficient de locuri de cazare care nu sunt ocupate nici un procent de 20% pe parcursul anului. Corect ar fi ca pensiunea ,, Floare albastra” de la Memorial sa fie modernizata, sa obtina toate avizele necesare, iar turistii sa beneficieze de un program special pentru deplasarea la Lacul cu nuferi si retur, cu mici plimbari prin padure, etc. Calea de acces trebuie, intr-adevar, modernizata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *