Consilierii județeni au solicitat suplimentarea bugetului la Spitalul Județean: Sunt probleme pentru trimestrul III și IV

cj ghe vazdoagaDoi consilieri județeni au solicitat, joi, suplimentarea bugetului la Spitalul Județean. Gheorghe Vâzdoagă, dar și Dorin Ciuștea au spus că bugetul alocat unității spitalicești pe acest an este insuficient și au cerut găsirea de soluții.

Suma alocată pentru Spitalul Județean este insuficientă, dar m-am uitat la celelalte capitole și nu prea am avut de unde să iau pentru o suplimentare. La sumele pe care le dăm noi se vor adăuga și sumele rezultate din contractul pe care spitalul îl are cu Casa și care însumează vreo 71 miliarde lei lunar”, a spus Vâzdoagă.

like facebookLa rândul său, consilierul Dorin Ciuștea a solicitat autorităților să facă demersuri la nivel central pentru ca Spitalul Județean să primească o finanțare mai bună.

Sunt probleme pentru trimestrul III și IV, dar cred că rezolvarea poate veni, oricât ne-am strădui să finanțăm noi acest spital, de la încheierea unui contract corect cu Casa de Asigurări de Sănătate. Să se facă toate intervențiile posibile pentru ca finanțarea Spitalului Județean să se facă la același nivel cu celelalte spitale de urgență din țară”, a spus Ciuștea.

Președintele CJ, Florin Țurcanu, a spus că vor fi alocate sume suplimentare către Spitalul Județean, astfel încât să închidă anul în condiții normale și corecte.

Spitalul Județean a primit de la CJ peste 4 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *