Municipalitatea a depus documentaţia pentru atribuirea licitaţiei publice a reabilitării şi modernizării centurii orasului

Primarul municipiului Botoşani a anunţat inceperea in cel mai scurt timp a lucrărilor de reabilitare a centurii oraşului. Acesta susţine că s-a depus şi transmis la Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice documentaţia in vederea atribuirii licitaţiei publice a reabilitării şi modernizării străzilor urbane pentru execuţie şi lucrări şi pentru achiziţia serviciului privind dirigintele de şantier. Proiectul are o valoare de 43 milioane lei din care 34 milioane de lei sunt asigurate din fondurile europene. "Obligaţia noastră este să achiziţionăm un diriginte de şantier pentru aceste lucrări şi să facem un concurs pentru asta. Preconizăm că odată cu venire timpului bun vom incepe lucrările pe acest program", a precizat Cătălin Flutur. Străzile care vor fi reabilitate prin acest program sunt Calea Naţional (intrarea de la Cătămărăşti şi pină la strada Uzinei), strada Uzinei, strada Impărat Traian, strada Tudor Vladimirescu, strada Petru Rareş cu Calea Naţională şi ieşirea de pe strada Calea Naţională pină la Lebăda. De asemenea, in acest proiect intră şi reabilitarea străzii Sucevei, de la intrarea de la Hudum şi pină la intersecţia străzilor Calea Naţională cu Uzinei.