Foto! Profesori din Turcia, într-un schimb de experiență la Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul ”Mihai Eminescu”

Mihaela hunca cristina chiriac turciBotoşaniul găzduiește, în perioada 9-13 februarie, cea de a patra reuniune de lucru din cadrul proiectului Comenius Regio, la care participă opt reprezentanţi ai instituţiilor partenere din regiunea Kutahya – Turcia. Proiectul „Implementing Benchmarking in School Improvement” este implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Centrul de Excelenţă pentru Tinerii Capabili de Performanţă, Societatea de Ştiinţe Matematice din România – Filiala Botoşani şi instituţii din Kutahya – Turcia.

Potrivit inspectorului general al IȘJ, Mihaela Huncă, proiectul urmăreşte identificarea strategiilor de implementare şi instrumentelor de evaluare a calităţii în educaţie, respectiv introducerea informaţiilor referitoare la sistemul de Benchmarking, un instrument managerial utilizat pe scară largă în domeniul afacerilor. Acest instrument a fost implementat în sistemul educaţional în Marea Britanie, SUA şi Turcia.

like facebookVom disemina informații în ceea ce privește sistemul de învățământ românesc și în particular a sistemului de învățământ botoșănean”, a menționat Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ.

Mihaela hunca inspector turcÎn cadrul proiectului va avea loc și un schimb de informații cu privire la cele mai bune practici în procesele educaționale între cele două regiuni, activități care se vor derula la mai multe școli din Botoșani, dar și la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Suntem bucuroși că ne aflăm aici, ne place orașul foarte mult. Am avut ocazia de a vorbi de sistemul nostru de educație și am găsit că sunt și lucruri în comun referitor la numărul de elevi, numărul de instituții. În momentul de față, sistemul educațional din Turcia trece prin niște reforme privind schimbările din învățământul primar. Sunt și asemănări, dar și deosebiri”, a spus reprezentatul delegației turce.

Șefa IȘJ a primit și un cadou de la oaspeții turci, o plachetă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *