Asistentele medicale ce lucrează în străinătate se întorc în ţară la cursuri. Vezi de ce!

asistente protest psihiatrie botosani190 de asistente medicale care au terminat școala înainte de 2009 participă la Iaşi la cursurile de revalorizare programate pe parcursul a 32 de săptămâni. Unele dintre ele vin şi de la sute de kilometri distanță. În plus, nici efortul financiar nu este de neglijat. Studiile costă între 600 și 800 de lei.

„Cu sacrificiu, să spunem, pentru că este cam jumătate din salariu având în vedere că salariile noastre sunt foarte mici,” a spus Mona Naidin, asistentă medicală.

„Destul de greu, venim din serviciu, venim de la distanță, vin din Bacău, din Buhuși, de la Serviciul de Ambulanță, fiind absolvent în 1996 la școala postliceală, nu e ușor,” a spus şi Geta Cojocaru, asistentă medicală.

Toate sunt asistente medicale cu experiență, dar care au întâmpinat dificultăți în străinătate tocmai pentru că le lipsea acest curs care le recunoaște competența.

Geanina Maga, asistentă medicală: „Am lucrat în străinătate ca asistentă într-un centru de discapacități intelectuale și fizice. Nu mai pot lucra pentru că nu am diploma omologată. Am încercat pe toate căile, am fost renegată tot timpul și acum am venit cu mult efort, am doi copii, am soț, locuiesc la mama, vin Botoșani-Iași.”

Profesorii care se ocupă de pregătirea cadrelor medicale consideră binevenite aceste cursuri de revalorizare.

Maria Cotea, profesor nursing: „Şi noi suntem o țară europeană și atunci eu cetățean european spun mă îngrijești, trebuie să fii competent. Nu exista în pregătire nursing comunitar, îngrijiri la domiciliu, îngrijiri paliative, servicii care sunt foarte bine dezvoltate în Europa și nu numai.”

Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare de Stat Iaşi: „Sunt trei categorii de cursanţi în funcţie de anul absolvirii şi de actul de studii obţinut, o grupă este formată din cei care au făcut liceul sanitar plus un an de echivalare, o a doua grupă este formată din absolvenţii care au terminat în perioada 1995 până în 2001 inclusiv şi o a treia grupă e formată din absolvenţii din 2002 până în 2009 inclusiv.”

La nivel național, peste 70.000 de asistente medicale trebuie să revină în sălile școlii dacă vor să plece în străinătate. Cursurile de revalorizare se organizează până în anul 2018.

Sursa: Digi24

2 thoughts on “Asistentele medicale ce lucrează în străinătate se întorc în ţară la cursuri. Vezi de ce!

  1. Tocmai profesorii sa nu spuna ca aceste cursuri sunt binevenite ? Sigur ca spun pentru ca le intra bani in buzunare, nu neaparat din spaga, ci din suplimentarea veniturilor salariale.

  2. Este incredibil ce poate sa mai apara ?! Cursuri de revalorizare? Pentru ce domnilor? Sa se mai obtina niste bani?? Cum un asistent medical generalist cu peste 20 de ani de vechime care are un salariu de mizerie ,are la randul lui o familie ,copii a caror pregatire universitara este obligatorie in momentul de fata.in ce mod si cum esti obligat sa urmezi asemenea cursuri? In tarile europene, odata ce am primit echivalarea diplomei de la Ministerul Sanatatii din afara suntem egali cu cei de aici, fara nici o diferenta, de competenta si salariu ! Nu exista absolut nici o difererenta? Cine sunt aceste personae care va dau informatii eronate? Nu stiu ce alte forme de invatamant cu plata,evident vor sa mai infiinteze ca sa stoarca de bani si stress bietul asistent medical care a facut o scoala de stat cu o pregatire teoretica si practica net superioara unora cu facultatile de acum! Ar mai fi in viitor ….academia de asistenti medicali!!! Ca asta chiar nu exista?! Ce ziceti o alta sursa de strans bani! Ima pare rau sa o spun dar o parte a acestor forme private de invatamant au scos pe bada rulanda, asa- zis asistenti care sunt cam de temut! E adevarul pur !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *