Zeci de oameni de cultură din țară au participat la ședința festivă de Consiliu Local, de Zilele Eminescu

zilele eminescu primarie 5Zeci de oameni de cultură din țară și Republica Moldova, parlamentari, directori de instituții de cultură au participat, joi, la ședința de Consiliu Local, convocată pentru promovarea unui proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare laureatului Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu”. pentru Opera Omnia pentru anul 2014. La ședința festivă a mai participat prefectul Costică Macaleți și subprefectul Gelu Țigănucă, dar și foști laureați ai Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu”.

Premiul de la Botoşani e cel mai prestigios premiu de poezie din ţară.Şi dacă-l va lua gruvernul, tot nu va face unul mai mare. Poezia este importantă şi pentru cei care nu citesc poezie, pentru că poezia ţine trează şi proaspătă limba pe care o vorbim şi se împrospătează limba celor care nu citesc poezie. Şi premiul de la Botoşani face ca limba română să fie proaspătă şi curată şi frumoasă”, a declarat poetul Ioan Mureșan, câștigătorul Premiului Național de Poezie pe anul 2013.

Decernarea trofeului, dar şi a premiului de 20.000 de lei va avea loc pe joi, în cadrul unei gale organizate cu prilejul Zilelor Eminescu, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

like facebookScriitorii prezenți la eveniment au apreciat faptul că acest premiu este acordat de Primăria Botoșani de 24 de ani și au sugerat ca și alte comunități locale să organizeze astfel de evenimente.

Şapte scriitori au fost incluşi pe lista nominalizaţilor pentru Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu- Opera Omnia, care va fi decernat joi seară la Botoşani. Cei din rândul cărora vor fi stabiliţi câştigătorul sunt: Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu și Gabriel Chifu. Juriul va fi prezidat de Nicolae Manolescu.

like facebookPentru Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu- Opera Prima (debut), nominalizaţii sunt Ştefan Ivas, Merlich Saia, Ioana Şerban, Ioan Şerbu, Ovio Olaru şi Sabina Comșa. Preşedintele juriului este Mircea Martin.

Favoritul Premiului Național de Poezie Opera Omnia pe 2014 este Gabriel Chifu.

După ședința de Consiliu L0cal a urmat un Te Deum la Biserica Uspenia. O slujbă religioasă va avea loc și la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” de la Ipotești, iar la Casa memorială va avea loc și depunere de jerbe.

Zilele Mihai Eminescu au fost deschise, miercuri, la Joldești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *