Prinşi în toiul nopţii la furat cablu telefonic. Hoţii au abandonat maşina, după ce au fost urmăriţi de poliţişti

politie noapteaUn echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Săveni a depistat pe DJ 282, la ieşirea din oraşul Săveni înspre localitatea Podriga, marți, în jurul orei 1.10, două autoturisme ale căror conducători auto, la vederea echipajului de poliţie, s-au pus în mişcare, unul către oraş, iar celălalt către localitatea Podriga.

Poliţiştii au procedat la urmărirea vehiculului care s-a deplasat înspre Săveni, acesta fiind găsit abandonat. În interior se aflau peste 600 metri cablu reţea telefonică. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autoturismul aparţine unui tânăr de 29 ani, din localitatea Vicoleni, comuna Ungureni; celălalt autovehicul, care s-a deplasat către localitatea Podriga, se afla în proprietatea unui tânăr de  25 ani, de asemenea din localitatea Vicoleni, comuna Ungureni. Poliţiştii au stabilit că în noaptea de 12/13.01.2015, cei doi tineri ar fi tăiat şi sustras de pe relaţia Săveni – Podriga, peste 600 metri cablu aparţinând unei reţele de telefonie fixă.

like facebookFaţă de cei doi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul I.P.J. Botoşani, urmând ca miercuri, 14 ianuarie 2015,  să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, cu propunere de arestare preventivă. În cauză continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *