Personalul de specialitate din instituţiile de spectacole şi concerte va fi evaluat şi salarizat pe baza unor norme noi, stabileşte o Hotărire adoptată de Guvern. Documentul stabileşte principiile, regulile şi procedurile de evaluare anuală a personalului de specialitate incadrat cu contract individual de muncă, necesare determinării normei de muncă şi salariului pentru perioada de referinţă, cuprinsă intre 1 septembrie a anului in curs şi 31 august a anului următor. Evaluarea este, potrivit actului normativ, cantitativă şi calitativă. Evaluarea cantitativă constă in stabilirea volumului de muncă pentru perioada de referinţă, rezultat din producţiile artistice noi şi din cele prezentate in reluare. In vederea stabilirii volumului de muncă, directorul general sau directorul fiecărei instituţii de spectacole sau concerte are obligaţia de a configura repertoriul din perioada de referinţă, in acord cu prevederile contractului de management şi luind in considerare propunerile regizorilor artistici sau dirijorilor. In urma configurării repertoriului, conducerea executivă calculează numărul serviciilor – constind in repetiţie, repetiţie generală şi spectacol sau concert – din fiecare producţie artistică. După stabilirea volumului de muncă pentru fiecare salariat, se calculează punctajul individual, rezultat din aplicarea coeficienţilor de serviciu sau, după caz, de producţie şi a coeficienţilor de complexitate, la numărul de servicii corespunzătoare salariatului. Coeficienţii menţionaţi reprezintă constante pe care actul normativ le stabileşte pentru categoriile de personal, in funcţie de tipul producţiei artistice, respectiv nouă sau prezentată in reluare. După calcularea punctajelor individuale, se stabilesc, pentru următoarea perioadă de referinţă, limitele normei de muncă necesare incadrării in categoria I, respectiv II din grila de salarizare prevăzută in anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007. Incadrarea personalului artistic şi tehnic cu normă intreagă sau fracţiune de normă se realizează prin raportarea punctajului individual la punctajul de referinţă, care se stabileşte diferenţiat la instituţiile de concerte faţă de cele de spectacole. Astfel, in cazul instituţiilor de spectacole punctajul de referinţă este obţinut printr-un calcul care ţine cont de punctajul mediu pe fiecare producţie artistică, in baza punctajelor individuale ale personalului artistic sau tehnic de specialitate pe producţia respectivă.A?In cazul instituţiilor de concerte punctajul de referinţă pentru personalul artistic de specialitate este stabilit de către consiliul administrativ, la propunerea conducerii executive, cu avizul conform al consiliului artistic. Personalului artistic de specialitate din ambele tipuri de instituţie ii pot fi atribuite sarcini complementare, punctajul acestora adăugindu-se la punctajul individual, anterior evaluării cantitative. Punctajul sarcinilor complementare nu poate depăşi 50% din punctajul individual, in cazul artiştilor interpreţi, sau poate ajunge pină la 70% din valoarea acestuia, in cazul salariaţilor care ocupă funcţia de regizor artistic, coregraf sau scenograf. Evaluarea calitativă a fiecărui salariat constă in aprecierea activităţii anterioare, conform procedurilor stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al fiecărei instituţii de spectacole sau concerte. Propunerea privind aprecierea activităţii anterioare a personalului tehnic sau artistic este intocmită de coordonatorul fiecăreia dintre cele două categorii de personal iar, in cazul personalului administrativ de specialitate, de către şeful ierarhic superior. Valoarea aprecierii activităţii anterioare se aplică punctajului individual, determinind menţinerea, majorarea sau diminuarea acestuia. Din aplicarea valorii calitative la punctajul individual rezultă valoarea punctajului individual final, care determină salariul de bază pentru perioada de referinţă şi incadrarea salariatului in categoriile de grilă.
Pentru activitate solistică pot fi acordate indemnizaţii al căror cuantum va fi stabilit de consiliul administrativ, la propunerea regizorului artistic, a dirijorului sau a coregrafului, nominalizarea beneficiarilor precum şi stabilirea procentului indemnizaţiei urmind să se aprobe trimestrial, prin hotărire a consiliului administrativ. Pentru personalul administrativ de specialitate, cuantumul indemnizaţiilor de conducere specifice pentru perioada de referinţă se stabileşte distinct, de către directorul general sau directorul instituţiei, cu aprobarea autorităţii in subordinea căreia funcţionează aceasta. Personalul de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte mai poate beneficia de sporuri, majorări salariale şi stimulente constind in prime, salarii de merit şi tichete cadou.