Postul de prefect al judetului Botosani va fi ocupat, in urma negocierilor dintre PSD si PD-L, de catre un democrat-liberal. Se pare ca decizia conducerilor celor doua partide este de a face echipa intre prefect si presedintele Consiliului Judetean, astfel incit acestia trebuie sa fie de la acelasi partid. Cum la Botosani presedintia CJ este detinuta de Mihai Tibuleac (PD-L), functia de prefect- prin lege apolitica- ar putea fi ocupata tot de un PD-L-ist.
O a doua varianta vechiculata pina acum a fost aceea ca acolo unde presedintele CJ este de o culoare politica, prefectul ar trebui sa fie desemnat de celalalt partid de guvernamint.
Si intr-un caz, si in altul, decizia inlocuirii prefectului nu este usoara. Ea presupune, printre altele, si modificarea actualei legislatii, care, in momentul de fata, nu permite schimbarea. Sorescu, care a fost numit in urma cu peste doua luni, nu poate fi schimbat, din cauza ca nu i se poate aplica principiul mobilitatii mai devreme de un an