Gata cu scandalurile privind împărţirea bugetului. Consiliul Judeţean nu mai împarte bani către primăriile din judeţ

cj augConsiliul Judeţean nu va mai fi implicat în repartizarea bugetului către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, începând cu 2015, banii vor fi repartizaţi direct de la nivel central către primării. Şeful CJ crede că această măsură este mai bună şi că elimină tensiunile dintre primari şi CJ.

Noi nu mai avem nicio treabă cu repartizarea bugetului către primării, nici măcar cu cei 20% din TVA şi cota defalcată. E foarte bine aşa, pentru că indiferent cum îl făceai apăreau discuţii, presiunile politice erau mari şi din partea majorităţii în Consiliul Judeţean. E bine că s-a luat această presiune politică de pe administraţia judeţeană, iar Finanţele va repartiza bugetul„, a declarat Ţurcanu.

like facebookAcesta apreciază că bugetul pe 2015 este făcut de un ministru profesionist.

Îmi place stilul lui de a se exprima clar şi nu încearcă să ascundă anumite lucruri, chiar dacă este de altă culoare politică. M-am uitat pe Legea bugetului şi pentru prima dată se cunoaşte că a lucrat un specialist, ministrul Bugetului, Darius Vâlcov  „, a mai spus şeful CJ.

One thought on “Gata cu scandalurile privind împărţirea bugetului. Consiliul Judeţean nu mai împarte bani către primăriile din judeţ

  1. ,,M-am uitat pe legea bugetului si pentru prima data se cunoaste ca a lucrat un specialist” – afirma Turcanu. Problema este – domnul Turcanu a inteles ceva din legea bugetului ? Aceasta afirmatie nu are nici o acoperire pentru ca de 25 de ani la fundamentarea bugetului de stat au lucrat numai specialisti. Toti ministrii de pina acum au avut o dorinta acerba ( sau au primit ordine) sa faca unele modificari in functie de interesele partidului sau ale partidelor aflate la guvernare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *