Ajunul Bobotezei, prima zi de post din noul an calendaristic

ajunul bobotezeiAjunul Bobotezei, din 5 ianuarie, este prima zi de post din noul an, după 11 zile în care nu au mai fost restricţii alimentare, cu ocazia sărbătorilor Naşterii Mântuitorului şi Anului Nou. Pentru a întâmpina cum se cuvinte această mare sărbătoare, a Bobotezei, credincioşii ţin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineaţă Agheasmă Mare, pe care o au păstrată din anii trecuţi.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie, şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită la 29 august.

like facebookBotezul Domnului sau Boboteaza este sărbătorită, ca în fiecare an, la 6 ianuarie, când în toate lăcaşurile de cult ortodoxe se oficiază slujba Aghesmei Mari. Slujba sfinţirii apei se poate face atât în Ajun, cat şi în dimineaţa zilei de Bobotează şi aminteşte de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului.

La 7 ianuarie, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *