Autorităţile vor să evite decesele generate de ger. Vezi ce măsuri au luat!

oameni in gerAvând în vedere temperaturile extreme prognozate pentru perioada următoare, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor care locuiesc în spaţii neîncălzite.
Astfel, instituţiile cu atribuţiuni în domeniul protecţiei populaţiei vor adopta următoarele măsuri la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din competenţă:
– patrularea, identificarea, preluarea şi transportul persoanelor fără adăpost în spaţiile special amenajate;
– implicarea în activităţile de preluare şi transport persoane fără adăpost a tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul protecţiei populaţiei (Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Poliţia Locală şi ISU-SMURD);
– efectuarea unor acţiuni de patrulare în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost şi notificarea celorlalte instituţii în vederea disponibilizării celei mai apropiate resurse cu capacitate de preluare şi transport;
– identificarea persoanelor care locuiesc în spaţii fără încălzire şi relocarea acestora în perioadele cu temperaturi extreme;
– transmiterea în timp real a datelor privind misiunile executate pentru preluarea şi transportul persoanelor fără adăpost, de către toate instituţiile implicate, la Dispeceratul integrat ISU –SJA Botoşani.
După finalizarea misiunilor de intervenţie, echipajele medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat, vor verifica pe timpul deplasării spre unităţile de reşedinţă şi vor anunţa la Dispeceratul integrat ISU –SJA Botoşani despre prezenţa persoanelor fără adăpost, în vederea alocării echipajelor de transport pentru preluarea acestora.
Atragem atenţia tuturor primarilor, în calitate de preşedinţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, să acorde sprijin persoanelor cu nevoi sociale deosebite, persoanelor vârstnice, singure şi bolnave, pentru a trece cu bine această perioadă cu temperaturi extreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *