Pensionarii cu venituri de până la 700 lei vor primi tichete sociale. Proiectul a fost votat de consilierii locali

pensionari casa pensiiProiectului privind acordarea tichetelor sociale către pensionarii botoşăneni cu venituri de până la 700  lei a fost aprobat, luni, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, după ce săptămâna trecută proiectul a fost respins. Acesta a fost votat de 11 consilieri locali, șase au fost împotrivă și doi s-au abținut. Pentru că au lipsit de la ședință mai mulți consilieri din PNL, proiectul promovat de primarul Ovidiu Portariuc a avut sorți de izbândă a doua oară.

like facebookAstfel, pensionarii din municipiul Botoșani cu venit net provenit dintr-o singura pensie sau din pensii cumulate, mai mic sau cel mult egal cu 700 de lei vor primi două tichete sociale pe an, unul de Paști și celălalt de Crăciun, pentru achiziționarea de bunuri și servicii în valoare de câte 50 lei. De acest ajutor ar urma să beneficieze  8.250 de pensionari.

În baza tichetelor se vor putea achiziţiona produse de la mai multe magazine partenere în program. Consilierul local Eugen Țurcanu a criticat, din nou, programul social menționând că aceste tichete ar trebui acordate tuturor persoanelor nevoiașe din municipiul Botoșani, nu numai celor ”alese pe sprânceană”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *