Trei tineri au aruncat o geanta și au luat-o la fugă când au văzut un echipaj de jandarmi. Vezi motivul

jandarmiÎn noaptea de 23-24 decembrie, în jurul orei 01.00, un echipaj de jandarmi, în timp ce patrula pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani, a observat trei bărbați care transportau un bagaj voluminos, iar la vederea echipajului l-au abandonat, încercând să se ascundă în spatele unui complex comercial situat în apropiere.

Jandarmii i-au depistat în scurt timp, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, declarând verbal că bunurile aflate în bagaj au fost sustrase din două autoturisme parcate în apropiere,  pe care le-au deschis cu ajutorul unei chei potrivite .

like facebookA fost verificată zona, fiind identificate cele două autoturisme şi proprietarii acestora. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde le-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, conform prevederilor Codului Penal.

Bunurile sustrase au fost restituite proprietarilor, iar actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, pentru soluționarea cauzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *