Tragedie înainte de Crăciun! Una dintre victimele accidentului de la Popăuţi a murit

masina rasturnata popauti botosaniUnul dintre cei trei răniţi din accidentul care a avut loc marţi seară lângă Staţiunea Popăuţi a murit la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.  Este vorba de Mihai Axinie, de 75 de ani, din comuna Avrămeni, care a suferit, se pare, mai multe leziuni interne care i-au provocat decesul.

Bărbatul se afla într-un Opel Vectra, condus de consăteanul său, Ovidiu Grădinaru, de 29 de ani, în care se mai afla soţia sa Maria Axinie, şi nepoata Silvia Marcu. După ce maşina s-.a răsturnat de trei ori şi s-a oprit pe cupolă, cele trei persoane au fost transportate la spital, dar bătrânul nu a supravieţuit.

Vă reamintim că o maşină în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat, marţi seară, pe drumul naţional care face legătura între municipiul Botoşani şi oraşul Săveni, la scurtă distanţă de Staţiunea Popăuţi. Este vorba un Opel Vectra condus de Ovidiu Grădinaru, de 29 de ani, din Avrămeni, care se îndrepta spre Săveni.

La un moment dat, după o curbă periculoasă, şoferul pierde controlul asupra volanului, iar maşina intră pe contrasens, iar apoi se răstoarnă pe cupolă.

like facebookTrei dintre pasagerii din autoturism au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Mavromati.

O maşină cu cinci persoane în ea s-a răsturnat lângă Staţiunea Popăuţi

Şoferul le-a spus poliţiştilor că i-a explodat un cauciuc, însă varianta este infirmată de oamenii legii, care pun accidentul pe fondul vitezei excesive cu care mergea tânărul din Avrămeni.

 

One thought on “Tragedie înainte de Crăciun! Una dintre victimele accidentului de la Popăuţi a murit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *