Foto! Ţigări ascunse în toba de eşapament, descoperite de poliţiştii de frontieră botoşaneni

tigari masina 1Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au descoperit 31.500 ţigarete de contrabandă, ascunse în diferite locuri (toba de eşapament, plafoniere, roata de rezervă, etc.) într-un autoturism condus de un cetăţean din R. Moldova.

În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 06.15, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani/ I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale cu produse de tutun, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Brăteni, un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Republica Moldova, despre care existau informaţii că este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă. Autoturismul era condus de Serghei M, cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 30 de ani.

Pentru continuarea cercetărilor persoana şi autoturismul au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, unde, în urma unui control amănunţit, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse, în plafonieră, bara spate, roata de rezervă, toba de eşapament, haion, torpedou şi în locaşuri special amenajate în interiorul rezervorului autoturismului, cantitatea de 31.500 ţigarete, diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova.

tigari masina 3Ţigările, în valoare de 14.062 lei, şi autoturismul, în valoare de 13.260 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

 

 

tigari masina

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *