Florin Țurcanu nu are emoții înainte de pronunțarea judecătorilor în procesul pentru fals intelectual. Vezi de ce!

florin turcanu la birou in CJ BotosaniRăsturnare de situație în procesul pe care îl are liderul PNL Botoșani, Florin Țurcanu. Acesta a declarat, joi, înainte de pronunțarea Curții de Apel Suceava, că la termenul de săptămâna trecută, judecătorii suceveni au luat o decizie surprinzătoare în dosarul său. Țurcanu susține că pe 3 decembrie, judecătorii i-au anulat capetele de acuzare  și i-au spus că nu există uz de fals și fals intelectual în acest caz.

Mi-au spus că nu există fapta unui funcționar public, iar eu nu am fost funcționar public, au hotărât că partidul este de drept privat nu de drept public, şi tot rechizitoriul a căzut şi a rămas o presupusă faptă de fals sub semnătură privată care, dacă mergem pe Codul vechi, ar fi trebuit să fi semnat eu în locul tău ca să fie fals sub semnătură privată. Asta s-a întâmplat pe 3 decembrie„,  a spus Ţurcanu.

like facebookPotriv it liderului PNL Botoșani, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava ar fi respins atât solicitările reclamanţilor cât şi ale sale.

Au respins toate solicitările reclamagiilor, mi-au cerut miliarde, mi-au cerut sechestru, mi-au cerut multe, le-au respins tot, mi-au respins şi mie proba cu martori şi am cerut ca Înalta Curte să se pronunţe dacă partidul este de drept public sau drept privat, dar au considerat că nu este necesar„, a mai spus Țurcanu, adăugând totodată că, potrivit Codului vechi, în astfel de spețe condamanarea poate fi o amendă sau condamnare cu suspendare.

Curtea de Apel Suceava urmează să se pronunţe, joi în dosarul în care Florin Ţurcanu a făcut apel la decizia Judecătoriei Botoşani care l-a condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual. Acesta, in calitate de presedinte al PNL, ar fi emis mai multe documente false, in baza carora doi consilieri judeteni si un consilier local au fost dati afara din partid, in mod ilegal.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie – iulie 2009, inculpatul Ţurcanu Florin, deputat în Parlamentul României, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Botoşani (funcţie ocupată începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se consemna, în mod necorespunzător adevărului, că diferiţi membri ai acestei organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009.

 

One thought on “Florin Țurcanu nu are emoții înainte de pronunțarea judecătorilor în procesul pentru fals intelectual. Vezi de ce!

  1. HA … HA … HA … . Legea partidelor politice nr.14/2003,art.1 :
    ” Partidele politice sunt asociatii cu caracter politic … .Ele sunt persoane juridice de drept public.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *