Şedință extraordinară de Consiliu Local pentru banii profesorilor

consiliul local botosani1Consilierii locali au fost convocați, vineri, în ședință extraordinară pentru a rectifica bugetul, în urma alocării de fonduri pentru plata drepturilor bănești obținute de profesori în instanță. Municipiul Botoșani a primit 14 milioane lei, fiind astfel asigurate toate salariile pentru angajații din învățământ și pentru drepturile câștigate prin hotărâri judecătorești, inclusiv pentru anul 2015.

like facebookDe asemenea, s-au primit bani pentru asistenții persoanelor cu handicap și persoane cu handicap, respectiv 578.000 lei, însă vor fi asigurate și salariile din aparatul de specialitate al Primăriei, precum și din direcțiile din subordine.

În ultima perioadă au fost ceva discuții și am avut emoții vizavi de aceste sume și asigurarea salariilor, dar, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, am reușit ca până la sfârșitul lunii să ne asigurăm că toți oamenii își vor primi banii”, a menționat Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *