FOTO Femeie în greva foamei în faţa Primăriei din cauza unui teren

carpus rodica greva foamei botosaniO femeie, de 56 de ani, a intrat, miercuri dimineaţă,  în greva foamei în faţa sediului Primăriei Botoşani. Rodica Cărpuş susţine că este victima funcţionarilor de la primărie ce nu eliberează o schiţă a unui teren amplasat pe şoseaua Iaşului din municipiul Botoşani.

like facebookFemeia spune că un vecin a obţinut un contract de concesiune şi a ajuns să intre pe proprietatea sa pe care o deţine de 25 de ani. În primă instanţă Rodica Cărpuş a pierdut şi a ajuns să fie condamnată pentru tulburare de posesie la şase luni de închisoare cu suspendare.

„Sunt în greva foamei pe termen nelimitat. Am ajuns să fiu condamnată pe nedrept pentru că Primăria nu eliberează schiţa cu terenul. În nici un dosar pe care l-am avut, Primăria nu a depus schiţa. Vecinul meu a concensionat un teren care nu există”, a declarat Rodica Cărpuş.

carpus rodica greva foamei botosani1

2 thoughts on “FOTO Femeie în greva foamei în faţa Primăriei din cauza unui teren

  1. Mafia este foarte mare in Primaria Botosani care controleza Justitia ,Judecatorii de la judecatoria Botosani Judecatori de la Tribunalul Botosani favorizeaza interesele Mafiei Imobiliare .Doamna trebuie sa sesizati DNA BUCURESTI ,DICOT BUCURESTI AMBASADA AMERICI .

  2. Poate în sfîrsit vom scâpa de aceeastâ proceáomanâ care ne poartâ prin tribunale pentru aiurele ei, a fost condamnati pentru evaziune fiscalâ s-au radiat 2 societati pe profil brutârie dar ei lucreaza si la ora actualâ fârâ nici o problemâ,fârâ canalizare,apâ curentâ unde devarsa apele uzuoale …..oare nu cunva pe domeniu public ????? LA TREI COLINE ????Este inregistrata cu fosa ecologicâ la mediu ??? dâ in judecatâ vecini câi miroase
    în vilâ ……oare cine inchide ochi la cîte matrapalzîcuri face are 3 constructi fârâ autorizatie cum de se permite…..poate aude si „PRIMARIA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *