Primarii supăraţi de despăgubirile primite după calamităţi: „S-au pierdut nişte zerouri”

catalin rotundu primar dangeniMai mulţi primari din judeţul Botoşani s-au declarat nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor primite în urma calamităţilor din această vară.

like facebookCozmin Epuraş, primarul comunei Stăuceni, a ironizat procesul de despăgubire menţionând că documentele trecând prin mai multe mâini, s-au mai pierdut nişte zerouri.

Spre exemplu în cazul comunei sale, despăgubirile au fost stabilite la 60.000 de lei, însă a primit doar 6.000.

” Probabil prin atâtea mâini se mai pierd din zeouri. Eu din 60.000 de lei am primit doar 6.000 de lei. Cu aceşti bani îmi cumpăr doar 3-4 basculante cu balast”, a declarat Cozmin Epuraş.

Un alt primar nemulţumit este cel al comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, care a menţionat că deşi valoarea pagubelor a fost stabilită la 600.000 de lei, a primit doar 300.000 de lei.

„Comuna mea a fost cea mai afectată de calamităţi şi am depus actele la timp. Au stabilite daune la 600.000 de lei şi am primit 300.000 de lei”, a declarat Cătălin Rotundu.

Şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, col Radu Anton a menţionat că primăriile trebuie să raporteze în maxim 24 de ore pagubele produse de calamităţi. Cu privire la cuantum, acesta a precizat că pe lângă comisia locală mai este şi o comisie judeţeană formată din specialişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *