Primăria Botoşani condamnată pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Ea trebuie să plătească despăgubiri pentru fiecare zi de greşeală

Primaria BotosaniPrimăria municipiului Botoşani a fost condamnată de judecătorii Curţii de Apel Suceava la plata unor despăgubiri consistente, după ce nu a respectat o horărâre judecătorească.

Este vorba despre o autorizaţie de construcţie ce priveşte o casă din apropierea cartierului ANL Bucovina. Proprietara, Corina Anghelache, a solicitat eliberarea autorizaţiei, însă a fost refuzată.

like facebookA dat în judecată Primăria şi a obţinut câştig de cauză, judecătorii obligând instituţia să elibereze documentele. Nici acest lucru nu a convins Executivul Primăriei, iar femeia a deschis o nouă acţiune în instanţă prin care a solicitat amendarea primarului Ovidiu Portariuc şi secretarul Ioan Apostu, cu 20%  din salariul minim brut pe zi, precum şi plata unor despăgubiri de 50 de lei pe zi.

Primăria motivează tergiversarea eliberării autorizaţiei de construcții prin faptul că deţine şi ea o suprafaţă de teren în perimetrul respectiv. Municipalitatea vrea să îi concesioneze suprafaţa Corinei Anghelache, dar aceasta nu este de acord cu termenii prevăzuţi în contractul de concesiune, considerând că terenul îi aparţine.

Iniţial, judecătorii Tribunalului Botoşani au respins solicitarea, însă instanţa superioară a desfiinţat hotărârea şi a obligat Primăria Botoşani la plata a 50 de lei pe zi din data de 5 august 2013 şi până la data emiterii autorizaţiei. În total suma ar putea ajunge la aproape 20.000 de lei.

 

 

One thought on “Primăria Botoşani condamnată pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Ea trebuie să plătească despăgubiri pentru fiecare zi de greşeală

  1. Nu stiu daca e Primarul vinovat dar am vorbit cu cineva care a vrut sa-l stranga de gat pe Sandu de la urbanism care cred ca are probleme serioase.Mai sunt si cateva domnisoare pe acolo care ar trebui sa dispara cu tot cu Sefu . Poate cu ocazia acesta se va face ceva si poate o schimbare Domnule Primar la acest compartiment care cred ca este cel mai jalnic din toata primaria La multi le este frica sa comenteze ca nu vor mai vedea niciodata autorizatie de constructie. Cu activitatea acestui compartiment se vor pierde alegerile viitoare sigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *