Promisiune electorală neonorată. Cele 7 milioane lei nu au ajuns la Spitalul Județean

spitalul judeteanVicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a tras, marți, un semnal de alarmă cu privire la funcționarea Spitalului Județean. El a declarat că cele 7 milioane lei promise Spitalului Județean pentru stingerea arieratelor se lasă încă așteptate. Vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a declarat că unitatea spitalicească face eforturi foarte mari pentru a nu fi afectată partea de funcționare. Spitalul are datorii la această dată de 14 milioane lei.

A promis, a dezlegat Dragnea sacul cu promisiuni și cred că nu au bani. Este o mare problemă. La Spitalul Județean sunt probleme serioase, tocmai pentru că nu au venit cele 7 milioane lei. Ne dorim să mai stingem din datorii și vreau să cred că vor veni în continuare. Cred că este o frică de a semna cineva. Dragnea nu mai semnează, iar ceilalți secretari de stat nu vor. Datorii sunt destul de mari, iar bugetul până la sfârșitul anului nu era unul suficient,” a menționat Sorescu, care a adăugat că anul acesta Consiliul Județean a alocat spitalului peste 6 milioane lei, din care 5 milioane lei numai pentru investiții.

like facebookȘi Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat, săptămâna trecută, că au fost alocați bani pentru Spitalul Județean.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *