Fiu de poliţist condamnat definitiv pentru trafic de persoane

MascatiFiul unui fost şef de post a fost condamnat definitiv, luni, de judecătorii Curţii de Apel Suceava, după ce a organizat o reţea de prostituţie.

like facebookLucian Listar, de 23 de ani fiul lui Ioan Listar, ce a fost şef de post în Hlipiceni a primit o pedeaspă de trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani. Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 500 de euro de la acesta.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi Siliviu Asândoiaie, un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, la doi ani de închisoare cu suspendare şi patru ani termen de încercare. Al treilea inculpat, Florin Ungureanu, a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Ancheta a început în primăvara acestui an, după o acţiune a poliţiştilor şi procurorilor DIICOT în judeţele Botoşani şi Suceava. În cadrul raziilor a fost descoperită o tânără de 14 ani, ce era obligată să se prostitueze la o pensiune din comuna Vama, judeţul Suceava. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că cei trei au obligat mai multe minore să facă acelaşi lucru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *