Mozart şi poezie Haiku la Clubul Melomanilor

PrintDupă o primă întâlnire care s-a bucurat de un imens interes din partea publicului, Clubul Melomanilor organizat de Biblioteca Botoşani, sub coordonarea prof. Mirel Azamfirei, vă aşteaptă marţi, 18 noiembrie, ora 17:00, la cea de-a doua lecţie.  Ca şi acum două săptămâni, manifestarea va fi găzduită de Secţia de Limbi Străine a bibliotecii (Pietonalul Unirii).

De această dată participanţii se vor delecta cu acordurile creaţiilor lui Wolfgang Amadeus Mozar, în special “Concertul pentru clarinet şi orchestră în la major” şi “Simfonia nr. 40 în sol minor”, bijuterii muzicale care vor fi prezentate şi explicate pe înţelesul tuturor. De asemenea, în cadrul întâlnirii de marţi, cei prezenţi vor face primii paşi în cunoaşterea artei Haiku, gen de poezie cu formă fixă,  tradiţional japoneză.

Invitat special al evenimentului va fi comisarul şef Gabriel Graur, care va susţine un recital de clarinet. O expoziţie de pictură realizată de copii din clasele a VI-a şi a VII-a de la Liceul de Artă “Ştefan Luchian” Botoşani, coordonaţi de prof Genoveva Gordaş-Dolhescu, va fi vernisată cu acest prilej.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *