Cătălin Flutur: Lui Victor Ponta cred că i s-a făcut rău de la popcorn

catalin flutur alegeriCătălin Flutur s-a arătat optimist, duminică seară, după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Acesta a taxat gesturile Guvernului de a înjumătăţi numărul secţiilor de votare, la ordonanţa migraţiilor, însă a ţinut să menţioneze că în turul doi se aşteaptă la orice din partea social democraţilor.

like facebook„S-ar părea că cei care se alimentau cu speranţe că vor obţine peste 40% s-au înşelat amarnic. Ceea ce vreau să constat este că românii au învăţat ce înseamnă votul şi tehnica de vot, constat că Victor Ponta dând un noian de pomeni electorale şi dând o legislaţie care să ajute numai pe el şi PSD- să ne gândim la migraţia primarilor, la faptul că a înjumătăţit numărul de secţii de votare, a dat numai 500.000 de buletine de vot în străinătate, deci toată această armată pornită pentru Victor Ponta şi PSD a reuşit să ia cu numai un procent mai mult decât la europarlamentare. Asta ne dă o mare încredere, ştim că vom câştiga în turul doi şi că preşedintele României va fi Klaus Iohannis pentru că aşa este normal, să trăim într-o ţară normală, iar dacă mă gândesc la Victor Ponta care e singurul candidat pe care nu l-a mai văzut nimeni de când s-au anunţat rezultatul, cred că i s-a făcut rău de la popcorn. În turul doi Ne aşteptăm la orice, dar şi pomana dată şi atacurile la persoană nu le-au adus un scor mai mare decât la europarlamentare. Cred că Monica Macovei va avea mai mult, Călin Popescu- Tăriceanu va avea mai puţin, iar la Elena Udrea nu mă miră rezultatul pentru că a avut în spate foarte mulţi bani şi un întreg aparat care a sprijinit-o”, a afirmat Cătălin Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *