Preşedintele Tribunalului Botoşani: Nu cred că cetăţenii au fost educaţi în maniera medierii. Încredere lor se axează spre instanţă şi judecător

anitta manole presedinte tribunal botosani1Preşedintele Tribunalului Botoşani, Anitta Manole, a comentat efectele uneia dintre cele mai noi instituţie în materie de justiţie, medierea.

like facebook Potrivit acesteia, la nivelul judeţului Botoşani cetăţenii nu au fost educaţi înspre mediere şi au încredere mai mult în instanţă şi judecator. Şefa instanţelor a mai adăugat că fiecare judecător prezintă, în cauzele în care se pretează, justiţiabililor posibilitatea medierii, iar în unele cazuri s-a renunţat la judecată.

„Nu cred că cel puţin la nivelul judeţului Botoşani, cetăţenii au fost educaţi în maniera medierii, de accepta sfaturile mediatorului. Bănuiesc că încrederea lor se axează mai mult spre instanţă şi judecător. Din câte ştiu, un număr de mediatori s-a întâlnit, joi, cu domnul Ministru al Justiţiei şi i-au supus problemele dumnealor. Este o instituţie care ar degreva activitatea instanţelor, ar fluidiza procesul de soluţionare a cauzelor, dar în acest sens trebuie educată populaţia. Oamenii trebuie să afle de această metodă care presupune costuri mai mici, timp mai puţin, dar nu depinde numai de noi. Toţi colegii mei aduc la cunoştinţa justiţiabililor această posbilitate. Au fost cazuri în care au renunţat la procese”, a declarat Anitta Manole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *