VIDEO Omul de afaceri Valentin Creţu, condus pe ultimul drum de sute de persoane

inmormantare valentin cretu tera constructii1Sute de persoane au ţinut să îşi ia rămas rămas bun, duminică, de la omul de afaceri Valentin Creţu, mort într-un cumplit accident de maşină joi seară.

like facebookTrupul neînsufleţit al patronului firmei Terra Construcţii a fost depus la Biserica Sfântul Dimitrie, iar strada din zonă a devenit neîncăpătoare de persoanele care au vrut să îi aducă un omagiu. După oficierea liturghiei, trei preoţi au ţinut slujba de înmormântare, ce a durat mai bine de două ore.

Oameni de afaceri, precum Doina Berescu, Romeo Floareş, avocaţi, precum Marian Simion, parlamentari, Doina Federovici şi Viorel Grigoraş, au fost printre cei prezenţi la slujbă.

Familia îndoliată a închiriat două maşini de la firma de pompe funebre, pentru a putea transporta separat numeroasele coroane aduse de cei prezenţi. După slujbă au fost puse la dispoziţie un autocar şi două microbuze pentru cei prezenţi, acestora alăturându-se şi zeci de maşini personale, care purtau fotografia lui Valentin Creţu în parbrize.

Având în vedere numărul mare de autoturisme ce formau o coloană în spatele maşinii mortuare, au fost solicitate mai multe echipaje de la Serviciul Poliţiei Rutiere pentru a dirija traficul până la Cimitirul Pacea, unde a fost înhumat omul de afaceri.

VIDEO! Cunoscut om de afaceri din Botoşani, mort într-un accident la Buzău

inmormantare valentin cretu tera constructiiinmormantare valentin cretu tera constructii2inmormantare valentin cretu tera constructii3inmormantare valentin cretu tera constructii4inmormantare valentin cretu tera constructii5inmormantare valentin cretu tera constructii6inmormantare valentin cretu tera constructii7inmormantare valentin cretu tera constructii8inmormantare valentin cretu tera constructii9inmormantare valentin cretu tera constructii10inmormantare valentin cretu tera constructii11inmormantare valentin cretu tera constructii12

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com