Restaurant Rediu, atracţia din mijlocul pădurii

restaurant rediu2Botoşănenii au o nouă atracţie în materie de restaurante, după deschiderea complexului Rediu. Situat la doar 800 de metri de Botoşani, restaurantul oferă clienţilor un cadru de poveste, într-o poieniţă.

like facebookPersonalul restaurantului, sub coordonarea profesorului Paul Lupu,  aduce un plus de atracţie prin produsele şi serviciile oferite la cele mai înalte standarde. Drept dovadă prima nuntă găzduită de local a fost cea a fiului unui senator.

Prima sală a întregului complex a fost deschisă la sfârşitul lunii septembrie şi oferă doritorilor de petreceri o capacitate de 400 de locuri, dar şi un ambient plăcut pentru servirea unei mese sau petrecerea timpului liber cu alte ocazii.

restaurant rediu7,Reprezentanţii complexului susţin că a doua sală, din cele cinci proiectate, se va deschide în cursul lunii viitoare, oferind o capacitate de 180 de locuri. De asemenea un al treilea local, cu o capacitate de 300 de locuri se va deschide în vara anului viitor.

Clienţii găsesc unul dintre cele mai variate meniuri din Botoşani cu produse alese şi preparate cu cele mai moderne aparaturi de bucătărie. Astfel, de la preparate la grătar, cu vedeta Chateaubriand, din carne de vită, cu specialitatea Turnedo Black&White, din carne de porc, cu specialitatea Muşchiuleţ de porc umplut cu prune uscate şi sos Porto, din carne de pasăre, cu specialitatea Piept de raţă cu sos de vişine şi preparate din peşte, cu specilitatea Simfonie pescărească. De asemenea se mai pot servi antreuri calde şi reci, paste, ciorbe şi un meniu tradiţional.

Peste acestea se adaugă specialitatea bucătarului şef, Piep de raţă cu piure din ţelină şi sos de zmeură. Oferta barului este şi ea una bogată plecând de la sucuri, băuturi calde, băuturi alcoolice şi terminând cu produse pentru cele mai fine gusturi.

Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0755.034.555

restaurant rediu17restaurant rediu16restaurant rediu15restaurant rediu14restaurant rediu13restaurant rediu12restaurant rediu11restaurant rediu10restaurant rediu9restaurant rediu8restaurant rediu6restaurant rediu5restaurant rediu4restaurant rediu3restaurant rediu2restaurant rediu1restaurant rediu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *