FOTO A început procesul dintre Portariuc şi Ţurcanu

eugen turcanu la tribunal  proces botosaniProcesul dintre Eugen Ţurcanu şi Ovidiu Portariuc a avut primul termen de judecată, miercuri, la Tribunalul Botoşani.

Dosarul priveşte o contestare a sancţiunii, de 5% pe două luni, primită de directorul Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement în urma unei decizii a comisiei de disciplină din cadrul Primăriei.

like facebookLa instanţă a venit doar fostul viceprimar, însă printr-o adresă reprezentanţii Primăriei au invocat o excepţie, respectiv sesizarea unui complet greşit privind judecarea dosarului.

„Primarul va pierde acest proces pentru că este doar un exemplu al măreţiei împărăţiei lui Portariuc în care şantajul, mita, desfiinţarea oamenilor este capul de listă a acestuia. Cum scoate unul capul şi nu este de acord cu aberaţiile şi inepţiile pe care le debitează, este pus la zid, pus pe cruce. Dăcă nu eram în 2014 cred că îmi lua şi capul. Acesta este regimul instaurat de Portariuc şi acoliţii săi”, a declarat Eugen Ţurcanu.

eugen turcanu la tribunal  proces botosani1

One thought on “FOTO A început procesul dintre Portariuc şi Ţurcanu

  1. Mai Turcane, nu mai turna prin presa asemenea ineptii. Daca Comisia de disciplina a ajuns la concluzia ca tu te faci vinovat, atunci cum poti sa dai totul pe primar. Primarul a dispus masurile stabilite de comisie. Si este normal sa fie asa pentru ca asa spune legea. Lasa-te de goange si pune-te pe treaba/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *