Începe depunerea cererilor pentru ajutoarele la încălzire

calorifer mm (1)Începând cu data de 15 octombrie Modern Calor demarează procedurile de primire a cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinței pentru sezonul rece 2014 – 2015.

Beneficiarii de energie termică în regim centralizat din municipiul Botoșani, care îndeplinesc condițiile legale pot completa, începând cu data respectivă, cereri pentru a primi ajutoare de încălzire, cu mențiunea că informațiile oferite pe proprie răspundere vor face obiectul unor verificări ulterioare.

Documentația necesară se depune la Centrul de Relații cu Clienții al Societății Modern Calor, din vecinătatea Școlii nr. 7, în baza unor programări pe asociații de proprietari, afișate la fiecare scară de bloc. Formularele sunt puse la dispoziție de către Primăria municipiului Botoșani și pot fi completate pe loc la ghișeele societății Modern Calor.

like facebookPentru a vedea lista documentelor necesare care vor însoți cererea și declarația pe propria răspundere, accesează site-ul www.moderncalor.ro la rubrica Noutăți și Comunicate.

Relații suplimentare privind procedurile și documentele necesare completării cererii pentru acordarea ajutorului de încălzire pot fi solicitate la tel. 0331 401 962.

Sursa: comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *