Agresiune în şcoală! Metodă inedită a unui profesor de a-şi pedepsi elevii

liceul special sf stelianUn profesor de la Liceul Special Tehnologic “Sf. Stelian” este acuzat de părinți, dar și de o instituție a statului, că ar fi făcut educație cu “sârma”. Reclamația scrisă la adresa profesorului Liviu Zăicean, care predă de cinci ani psihopedagogie specială la Liceul Sf. Stelian, a fost făcută de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a  solicitat conducerii școlii să ancheteze faptele cadrului didactic.

Profesorul este acuzat că ar avea un comportament agresiv cu elevii la ore, iar ca mijloc coercitiv folosea o sârmă. Reclamația a fost depusă în anul școlar 2013-2014, iar în urma constituirii unei comisii de anchetă, condusă de director adjunct Aurel Raileanu, s-a constatat că faptele incriminate sunt adevărate.

Comisia a cercetat faptele, a luat declarații elevilor implicați, asistenților maternali și celor care puteau să dea declarații în legătură cu comportamentul domnului profesor. În urma anchetei desfășurate în școală, s-a constituit acea comisie de anchetă și au fost trase niște concluzii. Concluziile au fost înaintate doameni director, care a emis decizia de sancționare cu observație scrisă. Concluziile comisie de anchetă este că faptele incriminate sunt reale. Este vorba de comportamentul domnului profesor la clasa VIII-a în anul școlar trecut. Este vorba chiar de lovire. Se pare că folosea sârma. Nu am văzut acel corp, nu l-am găsit, dar unii copii, nu toți, o parte și-a schimbat declarația, în urma anchetei, iar concluzia a fost că s-a folosit acel corp”, a spus directorul adjunct al școlii, Aurel Răileanu.

prof.Liviu Zaiceanu
prof.Liviu Zaiceanu

Potrivit oficialului școlii, profesorul Zăiceanu ar avea un comportament neadecvat inclusiv cu colegii săi profesori.

Sancținea dată profesorului, cea de observație scrisă, a fost menținută și de Comisia de Disciplină de la Inspectoratul Școlar, fapt care l-a nemulțumit pe profesor. Acesta a contestat sancțiunea în instanță, iar cerere sa a fost admisă.

Urmare a plângerii mai multor părinţi  prin care domnul profesor a făcut legea la copiii cu probleme speciale cu sârma, școala s-a sesizat, a făcut o anchetă. Raportul a ajuns la Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ care a propus sancţiunea pentru abaterea disciplinară. Domnul Zăiceanu a contestat această sancţiune la ISJ. Sancţiunea a fost în continuare menţinută, cu observaţie scrisă. Dumnealui şi-a angajat apărător, au contestat în instanţă decizia Comisiei de disciplină a ISJ, iar instanţa la termenul din data de 10.09.2014 a admis acţiunea. Avea în loc de un arătător o sârmă care stătea în cuier şi cu acea sârmă ameninţa copiii de la şcoala specială. Din raport reiese că domnul a folosit această sârmă”, a declarat Carmen Stoian, juristul Inspectoratului Școlar Județean.

Aurel Raileanu-dir adj
Aurel Raileanu-dir adj

like facebookProfesorul  Liviu Zăiceanu respinge acuzațiile care îi sunt aduse, însă recunoaște că se folosea în clasă de o sârmă, dar pe post de arătător.

Nu am bătut niciun copil cu sârma. Cred că a fost o făcătură împotriva mea. Eu am vrut să aduc unul dintre copiii în instanţă dar nu s-a acceptat. Eu sârma o foloseam ca şi arătător. Aveam o sârmă, dar nu o foloseam ca să bat copiii. A fost o făcătură din partea conducerii şcolii, a fostei conduceri. Instanţa şi-a dat seama că e o făcătură pentru că din punct de vedere juridic nu stătea în picioare şi a fost o simplă sancţiune, observaţie scrisă”, a spus Zaharia.

Inspectoratul Școlar va face apel la decizia instanței.

 

One thought on “Agresiune în şcoală! Metodă inedită a unui profesor de a-şi pedepsi elevii

  1. Domnul este din Curtesti si e cunoscut cu unele probleme comportamentale .Ma mir cum, profeseaza ca profesor .Ma mir cum Inspectoratul Scolar nu l-a trimis la expertiza psihiatrica .Sa folosesti ,,sarma ,,in anul 2014 ca obiect de cumintire sau ca aratator e strigator la cer. Priviti figura lui ….lasa mult de dorit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *