Facturile E.ON împărţite în baruri

contor energie electricaMii de botoşăneni clienţi ai E.ON au avut surpriza neplăcută ca, începând cu luna septembrie, să nu-şi mai primească facturile la domiciliu şi astfel să nu ştie cât au de plătit.

Vrafuri cu facturi la electricitate şi gaze naturale au ajuns prin barurile din sate sau, mai rău, pe la gropi de gunoi, spre nemulţumirea botoşănenilor, disperaţi să nu întârzie cu plata, pentru a evita debranşările.

like facebookAcest lucru s-a întâmplat după ce E.ON a luat decizia de a schimba furnizorul de facturi, trecând de la Poşta Română la societatea privată Total Post.

„Am văzut cum într-o zi, doi indivizi, sub influenţa băuturilor alcoolice, au dat facturi pe la crâşme, le-au aruncat prin grădini sau pe jos pe la scările de bloc. Factura mea am găsit-o după câteva zile, întâmplător, la o altă scară”, a susţinut Dumitru Suciu, locuitor al oraşului Săveni, care susţine că a reclamat acest aspect şi la centrul companiei E.ON, la Târgu Mureş. Un alt locuitor al comunei Vârfu Câmpului a spus că şi-a găsit factura la gheena de gunoi.

Reprezentanţii E.ON au spus că cei care nu primesc faturile, le pot solicita telefonic la numerele 0801 000 366 sau 0265 200 366.

Contactaţi pentru a-şi susţine punctul de vedere, cei de la Total Post au refuzat să ofere vreun răspuns.

Sursa: Monitorul de Botoşani.

 

One thought on “Facturile E.ON împărţite în baruri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *