Accident spectaculos provocat de o şoferiţă beată turtă. Vezi ce alcoolemie avea!

accident caruta politieAccident spectaculos, luni seară, provocat de o şoferită care s-a urcat la volan într-o avansată stare de ebrietate. În timp ce conducea un autoturism pe DN 24C, în jurul orei 19,30, femeia de 45 ani, din oraşul Ștefănești, judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autovehiculul a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, apoi cu un indicator rutier, după care a părăsit partea carosabilă, ajungând în grădina unui imobil.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat; i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.

like facebookPoliţiştii i-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *