Fosta conducere a Spitalului Judeţean şi-a prezentat realizările, înainte de a preda funcţiile

viorel iliuta mihaela miler 003Fostul manager al Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, dar şi directorul medical al spitalului, Mihaela Miler au prezentat, înainte de a preda funcţiile, realizările din ultimul an, când s-au s-au aflat la conducere.

Mihaela Miler a preluat funcţia de director medical în septembrie anul trecut şi va pleca de pe post pe 15 septembrie. Ea spune că a reuşit o comunicare permanentă cu secţiile spitalului, că s-au făcut demersuri pentru acreditarea spitalului şi că unitatea nu a dus lipsă de medicamente.

Am reuşit să reducem internările prin UPU şi să facem mai multe internări de zi. În ciuda controalelor repetate, poate şi astea ne-au ajutat, vizavi de completarea formularisticii, a foilor de observaţii, a internarilor, ultimele controale ne-au lăudat în sensul că foile arătau impecabil. Ca nerealizări, pot să spun că nu am reuşit o rentabilizare a ambulatoriului„, a menţionat Mihaela Miler.

La rândul său, Viorel Iliuţă spune că s-a reuşit anul acesta un contract mai bun cu Casa de Asigurări de Sănătate şi că în ultimul an au fost dublate veniturile proprii suplimentare.

like facebook Iliuţă a mai spus că, cheltuielile la spital au scăzut, din 2013 în 2014, cu peste 5 milioane lei.

Avem şi nişte nerealizări. Avem plăţi restante şi arierate de peste 13 milioane lei şi aceste plăţi provin pe de o parte din momentul iniţial al comasării spitalului, precum şi dintr-un contract defavorabil„, a afirmat Iliuţă.

Viorel Iliuţă şi Mihaela Miler vor pleca de pe funcţii vineri, 12 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *