Manifestări de Ziua Pompierilor. Vezi ce surprize au pregătit pompierii botoşăneni!

macaleti la ziua pompierilorFestivităţile aniversării „Zilei Pompierilor din România” vor avea loc în zilele de 12 şi 13 septembrie 2014. Pe 12 septembrie, va avea loc un ceremonial militar religios, urmat de depuneri de coroane la monumentele eroilor de la sediul inspectoratului din municipiul Botoşani şi la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi.

Sâmbătă, 13 septembrie, între orele 10.00 – 11.15, botoşănenii sunt aşteptaţi în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, pentru a fi alături de pompieri la aniversarea celor 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi Ziua Pompierilor din România.

În cadrul manifestărilor, vor fi prezentate: uniformele militare şi echipamentele de protecţie ale pompierilor, tehnica şi echipamentele din dotarea inspectoratului.

like facebookVor defila subunităţile inspectoratului şi tehnica de intervenţie din cadrul I.S.U. Botoşani. Alături de tehnica de ultimă generaţie din dotarea inspectoratului, în dispozitivul de defilare vor intra şi două hipocisterne de epocă pentru stingerea incendiilor.

Îi asigurăm pe botoşănenii dornici să vadă un ceremonial miltar că vor avea
ocazia să asiste la o activitate interesantă, la care pompierii se vor prezenta în faţa cetăţenilor cu ce au mai frumos.

După festivitate, copiii botoşănenilor care doresc să facă un tur al oraşului cu autospecialele de pompieri sunt aşteptaţi la Biserica Militară de pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *