Prefectul la întâlnirea cu directorii de şcoli: Sunt şcoli care arată foarte bine, dar sunt şi şcoli care lasă de dorit

hunca macaleti morosanuPrefectul Costică Macaleţi a cerut, joi, profesorilor să dăruiască tot ce au mai bun activităţii didactice, pentru că ei reprezintă modele pentru elevi. Mesajul a fost transmis cu ocazia întâlnirii conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean cu directorii şi directorii adjuncţi ai unităţilor şcolare din judeţ la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru sistemul de învăţământ botoşănean şi pentru sistemul de învăţământ în general. De dumneavoastră, de profesori, depinde ceea ce vom avea ca generaţii viitoare în România. Şi nu spun acest lucru în mod gratuit. Dacă îi vom educa pe copii în spirit civic, cu seriozitate şi responsabilitate atunci destinele Botoşaniului şi al ţării vor fi pe mâini bune, a menţionat Macaleţi.

like facebookEl le-a transmis directorilor de şcoli că la nivelul judeţului sunt şcoli care arată foarte bine, dar sunt şi şcoli care lasă de dorit.

Ştiu că infrastructura ţine de primării şi consilii locale, dar daca dumneavoastră aveţi forţa necesară de convingere, lucrurile se pot îmbunătăţi. Când trec pe la primăriile din judeţ, vizitez de obicei şi şcolile. Aşa că vom avea ocazii să ne vedem şi, acolo unde sunt probleme, să căutăm împreună soluţii„, a adăugat prefectul judeţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *