Medicul Andrieş a refuzat postul de director medical la Spitalul Judeţean. Vezi următoarea propunere!

spitalul judeteanFostul director al Spitalului municipal din Dorohoi, Valerian Andrieş, nu a acceptat postul de director medical de la Spitalul Judeţean.  Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că medicul Andrieş i-a spus că nu îşi poate lăsa cabinetul de la Dorohoi pentru funcţia de la Botoşani.

Dânsul este medic chirurg şi este solicitat. A spus că îşi doreşte să  se transfere cu timpul la Botoşani, dar mai întâi ca şi medic”, a spus Ţurcanu.

Şeful CJ a spus că se doreşte înlocuirea directorului medical al Spitalului Judeţean, Mihaela Miler, pe motivul că unitatea nu şi-a realizat contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.  După refuzul lui Andrieş, preşedintele CJ mai are în vedere o persoană pentru preluarea funcţiei: medicul pediatru Aurel Tinca.

like facebookNu pot să-mi permit să trimit spitalul în gaură. Următorul care vine şi nu realizează contractual cu Casa, pleacă. Trebuie să adunăm banii de la Casă”, a spus Ţurcanu.

Decizia finală va aparţine însă managerului Viorel Iliuţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *