Povestea tristă a tânărului mort în urma accidentului de la piscină. Vezi ce vis avea!

vlad mistreanu at laurian piscina hotel mariaAdolescentul de 17 ani, Valentin Mistreanu, are o poveste tristă de viaţă. A fost abandonat la naştere de mamă, la Braşov, iar la scurt timp a fost adoptat de o familie din zonă. La vârsta de cinci ani, Valentin a fost abandonat a doua oară de familia adoptivă, la Botoşani, întrucât soţii s-au separat.

A fost abandonat la Braşov de părinţii biologici, care nu ştim cine sunt. Mama adoptivă l-a abandonat, apoi, la Botoşani. Noi l-am preluat şi l-am inclus în sistemul de asistenţă maternală la cinci ani„, a declarat Alexandru Colbu, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Adolescentul, care s-a accidentat la piscina hotelului Maria, a murit

La vârsta de cinci ani, băiatul a fost dat unui asistent maternal care l-a iubit ca pe propriul fiu, familia neavând copii. Valentin era în clasa X-a, la Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, iar în februarie, anul viitor, ar fi împlinit 17 ani. Îşi dorea foarte mult să devină medic.

Era un copil bun, un copil cuminte. Dorea să devină medic, pentru că avea şi o suferinţă. Era încadrat în cadrul II de handicap. Avea o boală de sânge. Un copil care nu ne-a făcut probleme niciodată, un copil plăcut şi cuminte„, povesteşte directorul adjunct al DGASPC.

Prietenii şi colegii, şocaţi de moartea elevului de la Laurian

like facebookAsistentul maternal care îl avea în îngrijire susţine că băiatul nu ştia să înoate şi că luni dimineaţă, înainte de a merge la piscina Hotelului Maria cu nişte priteni, iar fi spus să nu intre în apă. Femeia a plecat cu nişte documente la Protecţia Copilului, iar spre amiază când l-a sunat băiatul nu i-a răspuns. La scurt timp, ea a fost sunată de o cunoştinţă, care i-a spus să vină la hotel că Valentin s-a înecat.

Băiatul va fi înmormântat joi. El va fi depus la Biserica „Cuvioasa Parascheva”

Prietenii şi colegii, şocaţi de moartea elevului de la Laurian

One thought on “Povestea tristă a tânărului mort în urma accidentului de la piscină. Vezi ce vis avea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *