Hoţ de buzunare prins după ce a prădat un bătrân

hot-de-buzunareA furat banii unui bătrân din buzunar în plină zi, după care a luat-o la fugă. Un echipaj de jandarmi, care acţiona pe raza municipiului Dorohoi, a fost sesizat de un trecător despre faptul că un tânăr  i-a sustras o sumă de bani unui bărbat aflat în apropierea bisericii ,,Sfânta Vineri”, de pe Bulevardul Victoriei.

Jandarmii au luat legătura cu persoana păgubită şi, în baza semnalmentelor furnizate de aceasta, au identificat un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani, care , după ce a sustras suma de 46 de lei din buzunarul de la pieptul bărbatului, profitând de neatenţia acestuia, a luat-o la fugă spre centrul oraşului.

Tânărul şi-a recunoscut fapta, iar suma de bani , pe care jandarmii au găsit-o asupra sa în urma controlului corporal, a fost restituită proprietarului.

like facebookLucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

„Recomandăm cetăţenilor ca atunci când se află în spaţii publice, în special în zone aglomerate, să păstreze banii sau alte bunuri de valoare în buzunare mai greu ,,accesibile” celor care au preocupări de acest gen”, se precizează într-un comunicat al IJJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *