Portariuc despre alianţa PNL-PDL: Văd aceleaşi figuri, aceiaşi oameni care au condus în ultimii 10-12 ani Botoşaniul

ovidiu portariuc psdPreşedintele executiv al PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc, susţine că oamenii lui Băsescu încearcă să se regrupeze şi ies în disperare la atacuri. Portariuc susţine că această mişcare arată disperarea PNL şi PDL de a prelua controlul aşa cum a fost până în 2012, când, susţine liderul PSD, în „acest oraş nu puteai să faci nimic, nu puteai să participi la activitatea economică sau alte tipuri de activităţi dacă nu te aflai în acel cerc de influenţă sau în apropierea imediată a acestei camarile”.

Asta arată disperarea lor, faptul că sunt conştienţi că dacă nici în această toamnă nu vor reuşi să-şi promoveze omul de faţadă pe care îl vor împinge spre candidatura la Controceni, pentru a le acoperi în continuare stilul lor de a face politică, sunt conştienţi că sunt pe cale de dispariţie. Votul la ultimele alegeri, cel puţin pe municipiul Botoşani, a acestor partide care se învârt în jurul procentelor de 10-15%, partide care nu mai sunt votate nici de proprii membri e clar că au o problemă de credibilitate. Văd aceleaşi figuri, aceiaşi oameni care au condus în ultimii 10-12 ani Botoşaniul, care nu şi-au lămurit încă propriile probleme. Am văzut că e un partid mare acum, cel puţin la nivel local sunt peste 100 de funcţii de conducere„, a spus Portariuc.

like facebookPreşedintele executiv al PSD Botoşani a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va face cunoscute cetăţenilor şi în următoarea perioadă dimensiunile acestei caracatiţe locale, „care a sufocat orice tip de iniţiativă liberă sau orice alt tip de iniţiativă cetăţenească”.

El este convins ca tot candidatul PSD va câştiga alegerile prezindenţiale din toamnă.

One thought on “Portariuc despre alianţa PNL-PDL: Văd aceleaşi figuri, aceiaşi oameni care au condus în ultimii 10-12 ani Botoşaniul

  1. Protariuc spune „in acest oras nu puteai sa faci nimic, nu puteai sa participi la activitatea economica sau la alte tipuri de activitati daca nu te aflai in acel cerc de influienta”. DAR ACUM SE POATE FARA SA FII MEMBRU PSD SAU SIMPATIZANT (contizant in campanie)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *