Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită, marţi, de autorităţile locale, militarii Garnizoanei Botoşani şi instituţiile MAI. Manifestările, care au avut loc în faţa cercului Militar, au început cu intonarea imnului şi o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi.
La festivităţi au participat şi parlamentari, autorităţi locale, directori de instituţii publice şi simpli trecători.
Ceremoniile închinate Imnului Naţional s-au încheiatcu defilarea gărzii de onoare.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia