Botoşaniul este judeţul cu cei mai mulţi sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Beijing care s-au incheiat recent. Doar sportivii din Capitală au dat ţării mai mulţi medaliaţi la cea mai mare intrecere a lumii. Această performanţă a fost posibilă datorită rezultatelor deosebite obţinute de sportivele născute in Botoşani, dar care au ajuns la maturitate in plan sportiv concurind pentru Dinamo. Cele patru medalii obţinute de Georgeta Damian Andrunache (două), Simona Strimbeschi Muşat şi Doina Ignat, au propulsat Botoşaniul pe primul loc intr-un top al judeţelor care au dat sportivi medaliaţi la Beijing. "Noi mereu am fost in fruntea ţării la personalităţi, pentru că mereu am avut aluat bun. Faptul că suntem pe primul loc in ceea ce priveşte numărul medaliilor nu poate decit să ne bucure. Este o surpriză deosebită şi plăcută pentru toţi botoşănenii şi trebuie să fim mindri de aceste fete", a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. Deoarece Georgeta Damian Andrunache, Simona Strimbeschi Muşat şi Doina Ignat sunt deja cetăţeni de onoare ai Botoşaniului, primarul Flutur a afirmat că acestea vor fi premiate in cadrul unei festivităţi organizate cu prilejul inaugurării Sălii Polivalente, programată luna viitoare. "Fetele vor fi invitatele noastre speciale la inaugurarea Polivalentei. Va veni şi
Autorităţile vor şi echipe performante
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport (DJS), Dorel Budăi Ungureanu, crede că un merit deosebit in propulsarea Botoşaniului in fruntea judeţelor cu cei mai mulţi sportivi medaliaţi la Jocurile Olimpice, il au "oamenii de sport" de la cluburile din judeţ. "Nu sunt multe judeţe, multe cluburi care să aibă oameni cum avem noi, care se preocupă şi care caută in fiecare zi talente, cum este de exemplu Mihai Dreţcanu de la Clubul Sportiv. Din păcate, in ultimul timp aria de selecţie s-a cam restrins, iar acest lucru este ingrijorător pentru noi. Trebuie să găsim o soluţie, să facem ceva pentru a avea continuitate", a declarat Dorel Budăi Ungureanu. Acesta crede că trebuie găsite soluţii ca Botoşaniul să conteze şi la nivel de cluburi. "Nu trebuie să ne mulţumim la infinit doar că avem o arie de selecţie bună", a conchis directorul DJS.
Romania a incheiat această ediţie a Jocurilor Olimpice de la Beijing pe locul 17 in clasamentul general, cu opt medalii, inaintea multor naţiuni cu sport mult mai dezvoltat.
Caseta
Medalii ciştigate de "tricolori" in China
Medalii de aur
– Alina Dumitru (Prahova) – judo
– Georgeta Damian Andrunache (Botoşani), Viorica Susanu (Galaţi) – canotaj
– Constantina Diţă Tomescu (Gorj) – maraton
– Sandra Izbaşa (Bucureşti) – gimnastică
Medalie de argint
– Ana Maria Brinză (Bucureşti) a?" scrimă
Medalii de bronz
– Mihai Covaliu (Braşov) – scrimă
– echipa de gimnastică fete formată din: Steliana Nistor (Sibiu), Sandra Izbaşa (Bucureşti), Gabriela Drăgoi (Buzău), Ana Maria Tămirjan (Constanţa), Andreea Acatrinei (Braşov), Andreea Grigore (Bucureşti)
– echipa de canotaj 8+1: Georgeta Damian Andrunache (Botoşani), Simona Strimbeschi Muşat (Botoşani), Doina Ignat (Botoşani), Viorica Susanu (Galaţi), Beniko Barabas (Mureş), Constanţa Burcică (Călăraşi), Elena Georgescu (Bucureşti), Ioana Papuc (Suceava) şi Rodica Şerban (Suceava)