Cazul minorei de 13 ani care a devenit mamă, ajunge pe masa poliţiştilor

minora gravidaPoliţiştii au demarat o anchetă în cazul minorei, care la 13 ani a devenit mamă. Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie vor să afle cine este tatăl copilui, iar în cazul în care bărbatul răspunde penal, să îl cerceteze pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

” Ne-am sesizat cu privire la aspectele semnalate. Efectuatm cercetări pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtăror de cuvânt al IPJ Botoşani.

În paralel, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au declanşat o anchetă, urmând să afle informaţii despre modul cum copila îşi va îngriji noul născut precum şi situaţia familiei.

like facebookM. C. din satul Buhăceni, comuna Truşeşti, a ajuns, joi după-amiază, la spital acuzând dureri de burtă. Mama tinerei ce a însoţit-o la spital suspecta o tumoră, însă după primele investigaţii medicale s-a constat că de fapt aceasta este gravidă.

Mai mult decât atât, la câteva ore de la internare aceasta a născut.

Şoc! O copilă a ajuns la spital cu dureri de burtă mama ei suspectând o tumoră, însă ea a născut la câteva ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com