Attila Hadnagy : Vreau să devin golgeterul echipei şi în acest sezon

attila hadnagyCel mai bun atacant al FC Botoşnai vrea să repete performanţa din sezonul trecut, când a fost golgeterul echipei.

like facebookAttila Hadnagy a precizat, vineri, că dorinţa sa este să rămână golgeterul echipei, iar formaţia să se claseze pe o poziţie cât mai bună în clasamentul ligii I, deşi acest sezon va fi mult mai dificil.

„Va fi un sezon foarte dificil, cred că mai dificil decât a fost anul trecut. Am fost golgeterul echipei în sezonul trecut şi vreau să fiu şi anul acesta. Sperăm să facem treabă bună şi să terminăm măcar pe locul 8, cum am terminat şi anul trecut. E adevărat că mi-a mers bine cu echipele din Ardeal şi sper să-mi meargă şi duminică cu Mediaşul. Sper ca publicul să fie şi în acest an formidabil, cum a fost în sezonul trecut când ne-a susţinut mult şi ne-a purtatîn multe jocuri spre victorie. Având în vedere că duminică va fi primul meci mă aştept ca suporterii să vină într-un număr cât mai mare. Nu ştiu dacă Gaz Metan poate să ne surprindă. Trebuie să facem un meic bun şi sunt convins că dacă noi ne vom face treaba, nu avem cum să pierdem jocul”, a declarat Attila Hadnagy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *