Vezi notele finale ale profesorilor, după contestaţii, la definitivat!

titularizare rezultateMinisterul Educaţiei a publica lista finala, dupa contestatii, la examenul naţional de definitivare. În urma soluționării contestațiilor, procentul candidaților promovați, în județul Botoșani, a crescut la 69,19%. Astfel, din cei 172 candidați evaluați, 119 candidați au promovat examenul, iar 53 candidați au fost respinși.

Au fost depuse 25 de contestații, în urma soluționării cărora 13 note au fost menținute; patru note au fost modificate în plus; opt note au fost modificate în minus. După contestații, trei candidați inițial respinși au fost declarați promovați.

Pentru evaluarea lucrărilor scrise de la definitivat  şi pentru soluţionarea contestaţiilor s-au constituit șase centre de evaluare/contestaţii la nivel naţional, prin arondarea disciplinelor de examen. Astfel, lucrările tuturor candidaţilor care au optat pentru o anumită disciplină de examen au fost evaluate în acelaşi centru. Comisiile constituite în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ au fost compuse din cadre didactice universitare, având cel puţin titlul ştiinţific de doctor, şi din cadre didactice din învăţământul preuniversitar. Preşedinţii comisiilor au fost cadre didactice universitare.

Vezi aici notele finale la definitivat, la nivelul judeţului Botoşani!

like facebookProfesorii care au obtinut note sub 5 , respectiv 13 candidati, vor fi consiliati de specialisti de la Casa Corpului Didactic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *