Încasa de la stat subvenții pe vaci și oi înregistrate fictiv

oi si vaciUn bărbat de 34 de ani din județul Botoșani este cercetat de Poliție după ce ar fi încasat de la stat subvenții pentru animale pe care le deținea fictiv. „Fermierul” din localitatea Vorniceni a fost prins de oamenii legii în urma unor percheziții care vizau deținerea unor importante cantități de țigări.

În timpul descinderilor la locuința acestuia, polițiștii au găsit ascunse, în podul locuinţei, 407 crotalii pentru ovine şi opt crotalii pentru bovine. Crotaliile erau nefolosite, iar în urma unor verificări efectuate împreună cu reprezentanții Direcției Sanitar- Veterinare, toate cele 415 elemente de identificare a animalelor erau deținute ilegal și au fost înregistrate în perioada 2009 – 2014 în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor.

like facebookAtât în baza acestor crotalii, cât şi a unor declaraţii neconforme cu realitatea, bărbatul a solicitat şi obţinut de la APIA – Centrul Judeţean Botoşani subvenţii pentru creşterea animalelor, prejudiciul cauzat în acest fel bugetului statului urmând a fi stabilit ulterior.

În cauză, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, înşelăciune, fals şi uz de fals.

Acasă la bărbatul din Vorniceniu polițiștii au mai găsit 101 pachete de țigări de provenienţă republica Moldova şi Ucraina despre care acesta cunoştea că provin din activităţi de contrabandă, precum şi peste 30 litri lichid alcoolizat, ambalat în PET-uri care nu prezentau elemente de identificare, neavând aplicate etichete sau marcaje fiscale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *