Profesori de la liceele tehnologice în pericol de a-şi pierde posturile. Vezi motivul!

profesori cancelarieMai mulţi profesori de la liceele tehnologice din judeţul Botoşani ar putea rămâne fără catedre şi asta pentru că şcolile la care predau nu şi-au realizat planul de şcolarizare. Este cazul Liceului „Alexandru cel Bun” (fost Textil), unde zeci de locuri au rămas neocupate după prima etapă a admiterii computerizate, peste 100, dar şi la Liceul „Elie Radu”, cu aproape 80 de locuri libere, Liceul „Dimitrie Negreanu” cu 67 de locuri libere, Liceul Şendriceni, cu 70 locuri libere. Zeci de locuri libere au rămas şi la licele din Coţuşca şi Bucecea, precum şi la altele.

Chiar dacă există şi cea de-a doua etapă a admiterii computerizate, locurile rămase libere nu vor fi ocupate în totalitate.

„Dacă la acele licee tehnologice nu erau clase profesionale, erau ocupate locurile de la liceu. Acolo sunt clase profesionale şi s-au ocupat. Mai sunt puţini care vor fi repartizaţi în etapa a doua şi după aia elevii cu corigenţi, însă, vor fi sigur colegi care se vor afla în restrângeri de activitate. Nu ştiu dacă restrângeri totale, dar restrângeri parţiale sau completări de norme vor fi. A venit un profesor de la un liceul tehnologic şi mi-a spus ce să facă, că e disperată„, a spus Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.

like facebookEl crede că la liceele tehnologice trebuie regândită oferta de şcolarizare. Nerealizarea planului de şcolarizare de către unităţile de învăţământ va constitui subiect de analiză în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *