Lista liceelor din Botoşani unde s-a intrat cu media 2

examen eleviAproape 16.000 de elevi vor începe din toamnă cursurile liceale, cu toate că au media de admitere la liceu mai mică decât 5, arată statisticile de la Ministerul Educaţiei. Potrivit unei analize a ziarului Gândul, în 322 de licee din ţară, vor urma cursurile elevi care au avut media de admitere cuprinsă între 2 şi 3. Teoretic, toţi aceşti elevi trebuie să termine liceul cu un examen de bacalaureat, la care trebuie să obţină minimum media 6. Experţii în educaţie şi inspectorii şcolari atrag atenţia că aceştia sunt elevii care, de obicei, nu reuşesc să treacă examenul de bacalaureat.

Admitere Liceu 2014. Au luat note de 1 şi de 2 la examenul de Evaluare Naţională şi au intrat la liceu. Este cazul celor 15.791 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au fost repartizaţi în prima etapă de admitere din acest an şi care au medii sub 5.

Anul acesta, media de admitere în liceu a fost reprezentată de media notelor de la examen (75%) şi media claselor V-VIII (25%).

Există elevi care au avut o medie puţin peste 5 în cei patru ani de gimnaziu şi care nu au reuşit să rezolve niciun exerciţiu la probele de evaluare de la română şi matematică. Admişi acum la liceu cu medii de 2 – 3, toşi aceştia vor fi aşteptaţi, peste patru ani, să susţină examenul de bacalaureat.

Dintre cei care au intrat la liceu cu medii mici, 13.237 de elevi au fost admişi la licee tehnologice şi 1.857 de elevi la licee teoretice.

Cele mai multe licee cu elevi admişi cu medii între 2 şi 3 sunt în Bucureşti – 14, Arad- 12, Argeş -16, Botoşani- 12, Braşov-11, Caraş-Severin -13, Dâmboviţa – 13 , Dolj- 17 , Hunedoara – 12, Mehedinţi -10, Neamţ-12, Olt-12, Teleorman-10 şi Vâlcea -12.

Inspectorii şcolari spun că de vină pentru admiterea cu note mici este metodologia care le permite elevilor să se înscrie la liceu în orice condiţii.

„Este foarte greu să reuşeşti la bacalaureat cu astfel de medii. Aceşti elevi intră într-un program remedial din clasa a IX-a, un program prin care încercăm să-i aducem la nivelul cunoştinţelor pe care ar trebui să-l aibă. Cu unii dintre ei reuşim, cu alţii nu se poate însă, nu trebuie să ne ascundem”, a spus Florea Bercea, inspector general la Dolj.

Felicia Man, inspector general la Olt, spune că  munca profesorilor de la liceele unde elevii au fost admişi cu note mici va fi mult mai grea. ”Rezultatele nu se vor vedea imediat, şi nu trebuie judecate liceele după rezultatele de la bacalaureat dacă au avut elevi intraţi la liceu cu astfel de note. Munca profesorului va fi mult mai grea pentru a-l aduce pe elevul de 3 la 5. Trebuie evaluată activitatea elevului de la şcoala generală”, a spus Felicia Man. Acesta arată că în judeţul Olt există mai multe programe remediale pentru elevii care au intrat cu note mici la liceu, programe finanţate din  fonduri europene.

Mirela Enea Pintea, inspector şcolar la Mehedinţi, arată că problema elevilor care intră cu medii mici la liceu este la şcoala generală. „Ei se pierd la un moment dat. Iar medotologia le permite înscrierea la liceu cu toate că au medii mici. Poate că şi subiectele de la Evaluarea Naţională au fost prea grele pentru ei şi n-au reuşit să ia o notă de 5. Fiecare şcoală îşi stabileşte un plan de măsuri şi vedem ce putem face cu aceşti elevi”, a spus inspectoarea.

like facebookPotrivit Gândul, la Botoşani în 12 licee au fost admişi elevi cu media 2.

LICEUL „DEMOSTENE BOTEZ” TRUSEŞTI -specializarea Resurse naturale şi protecţia mediului-2.42

LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI  –  Comert – 2.78, Industrie textila si pielarie – 3.00

LICEUL TEHNOLOGIC COTUSCA- Protectia mediului – 2.72

LICEUL TEHNOLOGIC „AL.VLAHUTA” SENDRICENI – Mecanica  – 2.60

LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU RARES” BOTOSANI- Protectia mediului – 2.57, Mecanica – 2.56

LICEUL „REGINA MARIA” DOROHOI- Comert- 3.06

LICEUL TEHNOLOGIC PLOPENII MARI – Industrie alimentara  – 2.97, Industrie textila si pielarie –2.93

LICEUL „ALEXANDRU CEL BUN” BOTOSANI  Filologie – 2.92

LICEUL „DIMITRIE NEGREANU” BOTOSANI- Mecanica – 2.91

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI” BOTOSANI – Mecanica –  2.89

LICEUL TEHNOLOGIC BUCECEA – Industrie alimentara – 2.83

LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BASOTA” POMIRLA -Ştiinte ale Naturii – 2.80 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *